Prezentări Serviciul European de Voluntariat

Vrei să fii voluntar? Ți-ar placea să fii voluntar într-o altă țară? Ai vrea să descoperi și să experimentezi o altă cultură și, în același timp, să te descoperi pe tine însuți/însăți? 

Acestea au fost întrebările la care voluntarul nostru din cadrul proiectului The EVS Effect, Mehmet Ali Amkioglu, a încercat să răspundă elevilor de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ, Colegiul Național Gheorge Asachi și Colegiul Tehnic de Transporturi din Piatra Neamț pe parcursul lunilor Noiembrie, Ianuarie și Martie 2016.

Acesta a încercat să motiveze tinerii din Piatra Neamț să ia parte la un proiect internațional de tip SEV, explicându-le procedura de aplicare la un astfel de proiect precum și povestindu-le din experiența lui ca voluntar SEV în Slovenia și în Piatra Neamț.

Astfel, aceștia au aflat că programul Erasmus Plus le oferă posibilitatea de a face voluntariat în altă țară, pentru o perioadă de până la 1 an,  beneficiind de anumite facilități precum:

– transport internațional decontat până la o anumită limită ( depinde de țară )

– cazare asigurată

– alocație pentru hrană

– bani de buzunar

– mentor

– coordonator de activități

 

Condițiile de participare sunt următoarele:

– minim 18 ani ( 17 ani pentru cei cu oportunități reduse )

– motivație să participe la un proiect tip SEV

 

Pentru mai multe detalii referitoare la SEV puteți citi următoarele documente:

http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_3_What_to_expect_from_EVS.pdf

http://www.anpcdefp.ro/userfiles/Annex_4_Welcome_letter_volunteer.pdf

 

Încearcă Serviciul European de Voluntariat!

 

10575264_1310892642259967_2738993461516423697_o 12419221_1310869565595608_380330802956804879_o

Prezentări Serviciul European de Voluntariat
Derulează în sus