Comunicat de presă finalizare schimb de tineri – Together for Inclusion

Tinevo Development Limited, în parteneriat cu alte 3 organizații din România (Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare), Portugalia (Grupo Recreativo Regufe) și Spania (Sal Fuera Elx) au desfășurat schimbul internațional de tineri Together for Inclusion.

Acest schimb internațional de tineri a avut loc în cadrul proiectului Together for Inclusion! și s-a derulat în perioada 08.07 – 15.07.2018 în Piatra Neamț, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin intermediul programului Erasmus Plus, Acțiunea-cheie 1.

Schimbul de tineri a reunit 20 de tineri și 6 lideri de grup și persoanele însoțitoare timp de 8 zile, pe tema includerii. Principalele activități au avut loc în Piatra Neamț, România, iar scopul principal al proiectului este de a oferi tinerilor din toate categoriile (tinerilor migranți, tinerilor cu șanse reduse și solicitanților de azil) posibilitatea de a avea interacțiuni semnificative, incluzive și sensibile din punct de vedere cultural.

Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:

  1. Creșterea gradului de conștientizare a 20 de tineri cu privire la particularitățile migrației tinerilor în timpul celor 8 zile de schimb de tineri.
  2. Să sprijine 20 de tineri în înțelegerea mai bună a solidarității, a toleranței și a întâlnirilor interculturale în timpul celor 8 zile de schimb de tineri.
  3. Să încurajeze creșterea personală a 20 de participanți prin experiență educațională non-formală în timpul celor 8 zile de schimb de tineri.

Activitățile desfășurate le-au oferit posibilitatea participanților să dezvolte abilități și atitudini speciale cum ar fi: munca în echipă, responsabilitatea, dezvoltarea adaptabilității și flexibilitatea. De asemenea, participanții au fost încurajați să inițieze dialog și să promoveze înțelegerea reciprocă.

Tinerii participanți au aflat și învățat despre riscurile și provocările cu care se confruntă migranții, cum să fie toleranți, dar și cum să îi determine și pe cei din jurul lor să fie înțelegători, despre motivele migrației tinerilor, despre cum ar trebui să se comporte cu persoanele cu mai puține oportunități.

O sesiune a fost dedicată sensibilizării cu privire la oportunitățile pe care le oferă programul Erasmus +, în special valoarea mobilității tinerilor și a proiectelor de educație non-formală.

În cadrul activităților au fost utilizate metode de educație nonformală și activități practice precum: discuții deschise, cercetare, prezentări, dezbateri, jocuri, brainstorming, jocuri de rol, șamd.

În urma acestui proiect participanții și-au îmbunătățit cunoștințele cu privire la situația migranților din Marea Britanie, Spania, Portugalia și România, și-au dezvoltat cunoștințele, abilitățile de relaționare și comunicare, datorită înțelegerii sistemului legislativ al fiecărei țări participante, și-au îmbunătățit stilul de comunicare în limba engleză și au lucrat în echipe multiculturale.

Pe parcursul schimbului de tineri ne-am bucurat de sprijinul Biroului pentru Imigrări al județului Neamț, reprezentantul instituției, doamna Alina Rusu, realizând o prezentare a activității instituției, a situației migranților din județul Neamț, activitățile lucrative pe teritoriul României, migrația la nivelul Uniunii Europene și răspunzând curiozităților tinerilor implicați.

Comunicat de presă finalizare schimb de tineri – Together for Inclusion
Derulează în sus