Ești interesat/ă să aduci o schimbare în rândul tinerilor din comunitatea în care lucrezi?
CREED România împreună cu partenerii noștri din UK și Spania propune drept soluție la creșterea angajabilității tinerilor, în special a celor cu puține oportunități, programele de UCENICIE!
Pentru a reuși să dezvoltăm programe de ucenicie de succes în România selectăm încă 1 lucrător de tineret din România care pe parcursul a 7 zile, mai precis 24 Iunie-03 Iulie 2016, împreună cu alți 10 lucrători de tineret din Spania și 10 din UK vor participa la diverse activități care vor avea ca rezultat înțelegerea conceptul și a programelor de ucenicie într-un mod mai profund, mai semnificativ.
Nu ai experiență pe subiectul uceniciei? Nu este o problemă, vei avea ocazia să înveți de la alți participanți. Important este să îți dorești să aduci o schimbare în comunitatea ta locală și să te implici în acțiuni care au ca scop creșterea nivelului de conștientizare a importanței uceniciei în rândul tinerilor și a angajatorilor din zona ta.
De ce este importantă ucenicia?
Ucenicia este o variantă bună atât pentru tineri cât și angajatori, care primesc anumite facilități dacă încheie un astfel de contract la locul de muncă. Tinerii au astfel oportunitatea să se specializeze într-o anumită meserie și să găsească mult mai ușor un loc de muncă.
Pe de altă parte este o modalitate foarte bună pentru angajatori de a crește eficiența și productivitatea pentru afacerea lor și de a crea o echipă calificată; de asemenea, este o modalitate eficientă de a atrage și recruta personal.
Te-am convins?
Dacă ești interesat/ă trimite un CV la adresa office.creed.ro@gmail.com și completează următorul formular până pe data de 19.06.2016.
https://docs.google.com/forms/d/1XV8S2Db-jBtnq2qst-rlVnufOlbaJhek9WXFWOERpTg/viewform
Criteriile de selecție sunt următoarele:
- lucrător de tineret;
- limba engleză – conversațional ( având în vedere că seminarul se desfășoară în limba engleză)
- vârsta: minim 18
Detalii logistice:
Fiind un proiect finanțat prin programul Erasmus Plus costurile de cazare și mesele zilnice sunt acoperite prin program.
Seminarul se va desfășura în Piatra Neamț.
Participanții din România trebuie să își acopere costurile de transport.
Vă urăm succes!
Echipa Apprenticeship as a Pathway to Employability!
