Cetatea Neamţului, o veritabilă cetate medievală din Neamţ este situată pe str. Arcaşului nr.1, loc.Targu Neamţ şi a fost construită în timpul domniei lui Petru Muşat (1374-1391).
Cetatea Neamt sau Cetatea Neamtului este o cetate medievala din Moldova situata in apropierea orasului Targu Neamt si la aproximativ 46 km de orasul Piatra Neamt. Asezata aproape de varful cel mai înalt al Culmii Plesului, cetatea face parte din categoria monumentelor medievale de valoare exceptionala din Romania. Pozitia strategica de care a beneficiat si prezenta in evenimentele marcante pe care le-a cunoscut aceasta parte a tarii demonstreaza faptul ca, Cetatea Neamtului, a fost una dintre cele mai bine intarite cetati de care a dispus statul medieval moldovenesc.
După ce ne-am pus la încercare forma fizică, am fost întâmpinați de o formă de artă rustică. Pe un zid acoperit cu mușchi și ros de vreme, găsim așezate mai multe tablouri și pietre pictate. Picturile sunt vesele și atrăgătoare prin culorile deschise ce au dat viață unor păsări și case țărănești.
Am aflat că această cetate nu a putut fi niciodată cucerită din exterior. Porţile ei s-au deschis doar de 3 ori în faţa străinilor, o dată prin trădare în faţa turcilor, apoi în urale de bucurie în cazul lui Mihai Viteazul primul domn al tuturor românilor şi… revin la povestea copilăriei mele, prin viclenie în cazul polonezilor lui Sobieski.
În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică cu o înălțime de circa 8 m. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeţi, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de „curse de șobolani”.
Materialele de construcţie folosite în cele două perioade de ridicare a cetăţii au fost obţinute din zonele înconjurătoare – gresie, şisturi verzi, bolovani, pietriş şi nisip, iar mortarul folosit – alcătuit din var, nisip, piatră sfărâmată, cărămidă pisată şi mangal – făcea priză perfectă, fiind atât de solid încât, după mai bine de 600 de ani, s-a dovedit a fi mai rezistent decât piatra.
Deasupra porţii se afla stema Principatului Moldovei : capul de bour (zimbru), simbolul statalității moldovenești.
In curtea interioară se pot observa busturile Domnitorului Stefan cel Mare si Petru I Muşat. In lipsa unui ghid, turiştii se pot orienta şi singuri cu ajutorul panourilor explicative, puse la dispozitia lor.
Vlahuță : “Ce de lucruri n-ar ști să povestească de-ar avea grai ruinele acestea? Când te gândești c-a fost atâta viață aici … inimi care s-au iubit, ochi care-au plans, viteji care și-au vărsat sângele pe zidurile acestea …”
Turul cetăţii începe trecând prin Sala de Sfat şi Judecată, locul în care Domnul Moldovei se sfătuia cu boierii săi sau în care, dupa caz, judeca anumite pricini. Masa lungă, scaunele din lemn, cu spătar înalt ne-au întors în timp, mai ales că pe un perete de zid este portretul voievodului Ştefan cel Mare.
Ca orice cetate creştină, există şi un Paraclis purtând hramul Sf. Nicolae. Roşul este culoarea predominantă şi provoaca o stare de linişte sufletească.
Pe partea cealaltă a cetăţii am ajuns în cel mai înfiorător dintre locurile de aici: Neagra Temniţă – animată cu figurine de ceară ilustrând deţinuţii şi condiţiile crâncene de detenţie. Trădătorii şi infractorii mureau aici în chinuri inimaginabile de frig şi de foame, ajungând hrană pentru rozătoare.
„Rădice-se pân’ la ceruri tânguirea și strigarea
A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea
Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească;
A lor zile cu Cetatea Neamțul să se risipească!
Vedeți sfântul loc acela, unde viteji-au murit,
De copii cum se dăramă, se sapă păn-în pământ.
Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioți,
Sfântul loc îl defăimează, ca niște vitregi, ca hoți! (…)
O, fraților moldoveni, bătrâni, tineri, de-a valmă,
Veacurilor viitoare nu gândiți că-i să dați samă?
Și puteți cu sânge răce privi ace daramare?
Nu opriți barbara faptă, nu-nălțați toți o strigare?”
(Alexandru Hrisoverghi)
Miron Bianca
Andriuță Ionuț