Gala Voluntariatului Nemțean
Gala Voluntariatului Nemțean este o activitate dedicată în exclusivitate voluntariatului și este modalitatea prin care ne arătăm aprecierea față de oamenii și proiectele de voluntariat care aduc schimbări benefice în comunitate.
Asociația CREED – Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare organizează a doua ediție a evenimentului Gala Voluntariatului Nemțean, la Piatra Neamț, aducând laolaltă voluntari, coordonatori de voluntari, membrii marcanți ai comunității, reprezentanți ai societății civile și ai autorităților publice.
În data de 20 Noiembrie se va da startul nominalizărilor, care vor dura două săptămâni. Gala va avea loc în luna Decembrie 2014, la Piatra Neamt. În cadrul Galei vor fi premiați voluntari și coordonatori de voluntari, precum și proiectele din județul Neamț, în care sunt implicați voluntari.
Înscrierile în competiție se fac online, până la data de 5 Decembrie 2014, ora 24:00. În rândul nominalizaților pot intra voluntari, coordonatori de voluntari și proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale, grupuri informale și instituţiile publice care lucrează cu voluntari, precum și companiile care își implică angajații în proiecte de voluntariat.
Înscrierea în competiție se va face pe baza nominalizării de către organizații, grupuri informale, instituții sau companii, prin completarea unui formular de la secțiunea Nominalizează. Câștigătorii vor fi stabiliți pe baza unei selecții în două etape: prima etapă cuprinde o preselecție realizată de către evaluatori externi organizatiei CREED, în urma căreia vor fi aleși 3-5 nominalizați pentru fiecare secțiune, dintre care juriul fiecărei secțiuni va alege câștigătorii în cea de-a doua etapă a jurizării.
Competiţia Gala Voluntariatului Nemțean 2014 are 3 categorii și 20 de secţiuni. Iată care sunt acestea:
- Categoria “Voluntarul anului”
- Voluntarul junior
- Voluntarul senior
- Voluntarul anului în domeniul artă și cultură
- Voluntarul anului în domeniul social
- Voluntarul anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor
- Voluntarul anului în domeniul sport și recreere
- Voluntarul anului în domeniul educație
- Voluntarul anului în domeniul sănătate
- Voluntarul anului în domeniul activism civic și drepturile omului
- Voluntarul anului în domeniul tineret
- Categoria ”Proiectul de voluntariat al anului”
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul artă și cultură
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţia mediului şi animalelor
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul educație
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sănătate
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul activism civic și drepturile omului
- Proiectul de voluntariat al anului în domeniul tineret
III. Categoria ”Coordonatorul de voluntari al anului”
- Coordonatorul de voluntari al anului
Condițiile de participare sunt ca persoanele nominalizate să fi derulat activitatea pe durata anului curent sau să facă parte din proiecte aflate în derulare, fiind acceptate doar acele proiecte care prezintă deja rezultate importante.
Gala Voluntariatului Nemțean, Ediția a II a este un eveniment CREED, non-profit, care are drept scop recunoașterea meritelor voluntarilor, organizațiilor și instituțiilor care se implică în activități de voluntariat, precum și dovedirea aprecierii față de acele proiecte care aduc un beneficiu major comunității.