Sâmbătă, 10 martie 2018, la Rubik Hub a avut loc prima activitate din cadrul Proiectului SMART Nemțeni pentru SMART Piatra Neamț, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, prin programul Finanțări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Piatra Neamț 2018, domeniul Cultură.
Prin derularea acestui proiect se dorește dezvoltarea personală a tinerilor și implicarea lor în promovarea identității orașului Piatra Neamț, a valorilor, culturii, istoriei, științei și artei locale la nivel național și internațional.
Tineri din Piatra Neamț, cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, au participat la Seminarul de comunicare, scriere creativă și fotografie.
Ștefania Timofte, formator în cadrul proiectului a reușit, prin metode interactive să capteze atenția adolescenților și să le transmită într-un mod plăcut și inedit informații ce le vor fi de folos și peste ani.
În cadul seminarului a avut loc un Atelier de comunicare în timpul căruia tinerii au putut să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, să facă diferența între tipurile de comunicare și să descopere că o comunicare deschisă, directă și sinceră, fără a leza integritatea celorlați reprezintă o modalitate eficientă de comunicare.
Atelierul de scriere creativă le-a adus în atenție participanților reguli de redactare a unui text scris/ a unui articol și modalități de atragere a cititorilor.
Printre cele mai așteptate momente ale întâlnirii de sâmbătă, a fost cea cu Ionuț Sidor, un fotograf ambițios care le-a făcut participanților la proiect o scurtă introducere în arta fotografică. Pe parcursul atelierului de fotografie tinerii au învățat câteva tehnici ce îi vor ajuta să realizeze fotografii de calitate.
A fost o activitate interactivă, animată şi sperăm că toate cele învățate vor fi puse în aplicare!