Sâmbătă, 17 martie 2018, a avut loc cea de a treia activitate din cadrul Proiectului SMART Nemțeni pentru SMART Piatra Neamț, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Piatra Neamț, prin programul Finanțări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Piatra Neamț 2018, domeniul Cultură.
Tinerii participanți, cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, însoțiți de formatorul din cadrul proiectului – Ștefania Timofte, au vizitat și realizat fotografii la principalele obiective culturale din zona Neamț, colectând astfel informațiile necesare pentru scrierea articolelor ce vor avea drept scop promovarea zonei noastre.
Prima oprire a fost la Cetatea Neamțului, una dintre cele mai impresionante cetăți din România. Construită la finalul secolului al XIV-lea cetatea era una dintre cele mai puternice fortificații din zonă.
Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești a fost locul unde participanții au putut să admire încăperile micuțe care astăzi găzduiesc o valoroasă expoziție ce cuprinde documente de arhivă, fotografii, manuscrise, cărți poștale, dar cândva a fost locul de joacă a neastâmpăratului Nică. Tinerii au avut ocazia să afle mai multe detalii privind viața scriitorului și să observe sursa de inspirație pentru toate povestirile pentru care este consacrat.
Parcul Natural Vânători Neamţ este o arie protejată constituită în anul 1999, cu statut de parc natural, destinată protejării moştenirii naturale, spirituale şi culturale a zonei, gospodăririi durabile a pădurilor, conservării peisajului şi tradiţiilor locale, reintroducerii zimbrului în arealul său natural şi încurajării turismului bazat pe aceste valori. Zona include o largă paletă de valori naturale, culturale şi istorice; în consecinţă, obiectivele administraţiei parcului sunt diverse, legate de specificul local, în acord cu principiile general valabile ale managementului ariilor protejate.
Rezervația de Zimbri și Fauna Carpatină „Dragoș Vodă” unde, pe lângă zimbri se mai pot întâlni: cerbi carpatini, cerbi lopătari, iepuri, urși, lupi și specii de avifauna. Într-un țarc de cca. 4 ha se găsesc doar 6 exemplare de zimbri, doi masculi și 4 femele care sunt găzduiți în scop turistic.
Mănăstirea Neamț este situată într-o poiană larg deschisă pe valea râușorului Nemțisor și înconjurată de culmi împădurite. Este rezultatul ctitoriilor succesive din sec. XIV-XV ale lui Petru Mușat, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.
Ne bucurăm că natura a ținut cu noi, tinerii prezenți având ocazia să facă fotografii deosebite ce vor fi prezentare curând pe pagina Facebook a proiectului. Aceștia au fost plăcut surprinși de cele aflate, îmbunătățindu-și cunoștințele privind obiectivele vizitate.
